Cursurile școlii de limbi străine M&Dorado se adresează tuturor categoriilor de vârstă și, tocmai de aceea, oricine poate începe studiul unei limbi străine, indiferent de încadrarea în grupă – grupe de copii sau de adulți, ambele categorii la nivel de începători.

Atmosfera din sala de curs (7-10 ani)

Școala de limbi străine M&Dorado a dezvoltat de-a lungul timpului o metodă interactivă de predare, pe care fiecare language trainer o adaptează cursanților săi, astfel încât, indiferent de vârstă sau aptitudini, aceștia să-și însușească cu succes o limbă străină. Prin această metodă, procesul de învățare depășește stadiul de obligație, transformându-se în plăcere, curiozitate și implicare, atât afectivă cât și competitivă.

Cursanții sunt mândri de evoluția lor, se simt apreciați, sprijiniți și ghidați de un profesor care știe să-i ajute să învețe din greșeli, să se pună în valoare și mai ales să transforme învățatul într-o activitate interesantă, amuzantă, plăcută și stimulatorie. Principala preocupare a profesorilor noștri în predarea limbilor străine este diversificarea activităţii didactice şi de a-i face pe cursanți mai degrabă să comunice între ei decât să adreseze profesorului comentariile lor, profesorul jucând rolul de mediator.

Activitățile din cadrul cursurilor de limbi străine combină metodele clasice cu cele moderne, punându-se accent pe toate cele 4 abilități ale unei limbi străine (vorbire, ascultare, citire și scriere), iar pronunția, accentul, gramatica și înțelegerea unui text vor putea fi îmbunătățite pe parcurs.

Printre cele mai cunoscute metode de predare ale limbilor străine se numără

  1. Sistemul fonic Jolly, in care alfabetizarea limbii engleze este predată prin punerea în valoare a sunetului, utilizând mișcări specifice ale mâinilor și ale corpului.
  2. Brainstorming-ul – se folosesc tehnici de utilizare ale creativității
  3. Cursanții se transformă în profesori – aceștia pot lua locul profesorului pentru a explica anumite noțiuni sau pentru a pune în practică anumite activități
  4. Utilizarea resurselor media – filme, filmulețe, cărți etc.
  5. Lucrul interactiv – cursanții lucrează în echipe sau în grupuri, aflând informații noi și de la ceilalți cursanți, nu doar de la profesorul grupei

Cum abordăm un curs de engleză începători

Toate activitățile sunt interactive, motivante și personalizate în funcție de nivelul grupei.  Resursele didactice folosite sunt diverse: audio (cântece, dialoguri), video (videoclipuri, filmulețe scurte) și tactile (fișe, flashcards, obiecte etc.). Conținutul cursului care se axează pe suportul de curs al grupei și nu numai, este orientat către tipurile de probe de tip examen (în special examenele Cambridge pentru cursurile de engleză) – astfel, cursanții reușesc să învețe încă de la o vârstă fragedă structurile academice ale limbii unei limbi străine.

reinscriere cursuri

O metodă de predare a cărei eficiență am observat-o cu bucurie deopotrivă la copiii și adulții începători este reprezentată de jocul de rol – cursanții folosesc un script de bază pe care îl dezvoltă oral în dialogul dintre ei, punându-se în situații în care ar putea fi nevoiți și în viața reală să folosească limba străină – în cadre sociale de zi cu zi (la diverse instituții sau în vizită ca turiști).

În special prin suport de curs video-audio, cursanții au oportunitatea de a se familiariza cu limba străină folosită de vorbitori nativi și non-nativi, cu mai multe tipuri de accent, intonație, vocabular, lărgindu-și astfel posibilitățile de înțelegere.

 

Competitivitatea față de sine este stimulată, elevii de toate vârstele sunt încurajați să se auto-evalueze, la anumite intervale de timp pot susține prezentări pe tematici cunoscute lor, sub forma unor speech-uri, crearea unor materiale video gândite de ei, povestiri înregistrate audio – toate sarcinile fiind gândite astfel încât să se potrivească nivelului grupei.   

Ce spun cursanții despre cursurile de engleza incepatori

Ilinca R.
Ilinca R.13 ani
Read More
Orele de limba engleză la Școala M&Dorado sunt super distractive! Miss ne aduce la clasă foarte multe materiale interesante, dar preferatele mele sunt jocurile de echipă în care descoperim un nou vocabular tematic! De abia aștept să ajung la un nivel mai avansat al limbii engleze și să pot vorbi cu ușurință! I love M&Dorado! ♥
Bogdan L.
Bogdan L.10 ani
Read More
M-am împrietenit repede cu cei din grupa de la engleză, chiar dacă m-am înscris mai târziu, iar ei m-au ajutat constant să recuperez! Acum am mai mulți prieteni cu care pot comunica în limba engleză!
Miruna M.
Miruna M.16 ani
Read More
Îmi doresc să studiez în afara țării, iar aici simt că fac pași siguri spre a dobândi abilitățile lingvistice de care am nevoie! Mi-aș dori să pot studia în SUA și cu siguranță Școala M&Dorado îmi va veni în ajutor pentru a mă descurca cu ușurință la partea de limbă.
Maria C.
Maria C.12 ani
Read More
La începutul orelor on-line am crezut că totul va fi mai dificil, însă cursurile s-au dovedit la fel de distractive precum cele pe care le țineam în sala de curs! Teacher a folosit la ore video-uri interesante, materiale on-line, poze atractive și tot felul de activități care au inclus tehnologia.
Andrei C.
Andrei C.11 ani
Read More
Până să ajung să fac parte dintr-o grupă de limba engleză din cadrul școlii M&Dorado, nu auzisem de examenele Cambridge. Acum am ajuns la nivelul KET, susținând și toate celelalte examene anterioare YLE și obținând rezultate deosebite. Cu ajutorul profesorului am reușit să îndrăgesc limba și îmi doresc să particip la cât mai multe examene de genul acesta! Sunt foarte distractive!
Previous
Next
Open chat
Ai nevoie de ajutor?
Bună ziua,
Vă putem ajuta cu informații?