Așteptarea ia sfârșit! Școala aproape a început! 

Școala de Limbi Străine M&DORADO este pregătită să își deschidă porțile pentru anul școlar 2021 – 2022. Am pregătit activități noi, concursuri cu premii minunate, tabere școlare și multe alte surprize, de care cursanții se vor bucura pe tot parcursul noului an școlar! 

Ne dorim ca totul să se desfășoare în parametri normali, chiar și pe timp de pandemie, de aceea am implementat o serie de schimbări! 

Am reamenajat fiecare sală de clasă, pentru ca elevii să aibă parte de cea mai bună experiență educațională, fără să simtă distanțarea socială. Vor avea parte de pupitre individuale premium și table smart interactive, iar tehnologia de ultimă generație va sprijini constant procesul de predare! Totul pentru o experiență cât mai autentică și mai valoroasă!  Școala nu a fost niciodată mai frumoasă!

Am creat principii generale care stau la baza normelor de protecție a sănătății cursanților, în contextul epidemiei provocate de virusul SARS-COV-2. Protecția individuală, protecția colectivă și combaterea prin orice mijloc a transmiterii comunitare reprezintă preocupări principale ale Școlii de Limbi Străine M&DORADO în acest an școlar. 

Ne dorim măsuri ferme de curățare și dezinfecție a unității de învățământ, drept urmare, avem o persoană dedicată care se va ocupa în permanență într-un mod profesional de igiena sanitară a școlii. 

Alte metode de prevenție pe care le vom folosi în școala noastră: 

  • Fiecare sală de clasă va fi curățată riguros înaintea orelor de curs;
  • Punem accent pe igiena riguroasă a mâinilor, drept urmare am amenajat în locurile cheie ale școlii, 7 puncte de dezinfectare, pe care cursanții, profesorii și părinții le pot accesa cu ușurință oricând;
  • Fiecare cursant, însoțitor, cât și întregul personal va purta mască de protecție pe toată perioada în care se află în unitatea de învățământ;
  • Limităm contactul dintre elevii din clase diferite;
  • Sala de clasă nu va fi schimbată de către elevi, iar, în vederea păstrării distanței fizice, fiecare copil își va păstra același loc în bancă pe tot parcursul prezenței în clasă;
  • Am amenajat două spații de așteptare, unul pentru părinți, unul pentru copii, în care se vor respecta riguros normele de distanțare socială;
  • Am amplasat două purificatoare de aer în puncte cheie ale Școlii;
  • Vom informa permanent personalul, cursanții și însoțitorii  cu privire la măsurile de protecție pe care trebuie să le adopte;
  • Se impune izolarea la domiciliu a elevilor, în cazul apariției febrei sau a altor simptome specifice COVID-19 (tuse, dificultate în respirație, pierderea gustului și a mirosului);
  • Accesul și fluxul de persoane vor fi gestionate la intrarea în școală de către persoane desemnate din unitatea de învățământ;
  • Elevii nu vor consuma în comun mâncarea sau băuturile și nu vor schimba între ei obiectele de folosință personală (telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc);
  • În cadrul școlii sunt afișate materiale de informare privind igiena corectă. 

Ne revedem curând!

Articol scris de: Maria Florea
 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Open chat
Ai nevoie de ajutor?
Bună ziua,
Vă putem ajuta cu informații?