Examen Cambridge A2 KET

Descoperă Cambridge English: Key (KET), examenul Cambridge care certifică nivelul A2 conform Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi (CECR). Acest curs este dedicat elevilor care doresc să își consolideze cunoștințele de limba engleză și să obțină o certificare internațională recunoscută de instituții de învățământ din întreaga lume.

În cadrul cursului, elevii își dezvoltă competențele de ascultare, citire, scriere și vorbire prin activități interactive și situații reale de comunicare. Vocabularul și structurile gramaticale sunt abordate într-un mod practic, oferind cursanților încrederea necesară pentru a utiliza limba engleză în contexte cotidiene și academice.

Profesorii noștri specializați oferă pregătire completă pentru examenul Cambridge KET, folosind materiale actualizate și simulări care familiarizează elevii cu structura și cerințele examenului. Astfel, cursanții își dezvoltă atât competențele lingvistice, cât și strategiile necesare pentru obținerea unui rezultat cât mai bun.

Obținerea certificatului Cambridge English: Key (KET) demonstrează stăpânirea limbii engleze la nivel A2 și poate reprezenta un avantaj important pentru admiterea la clase cu program intensiv sau bilingv, constituind totodată primul pas către certificări Cambridge de nivel superior, precum PET (B1) și FCE (B2).

Curs de limba engleză
INFORMAȚII CURS

Pregătire Examen Cambridge KET

(echivalează trecerea în clasa a IX-a)

  • Durată modul:
  • - 64 de ședințe (septembrie 2026 - iunie 2027)
  • Mod de desfășurare:
  • - 2 ședințe x 2 ore / săptămână
  • - Ora didactică include 10 min pauză / h
  • Număr cursanți în grupă:
  • - minim 3, maxim 10
  • Tarif modul complet:
  • - 6.705 lei / an școlar (104,77 lei / ședință)
  • - Suport de curs: 380 lei
  • - Taxă de înscriere (nerambursabilă): 100 lei
  • Modalități de plată:
  • - Integral în 7 zile de la semnarea contractului: 6.034,50 lei (10% reducere)
  • - 2 rate: 6.235,65 lei (3.117,83 lei x 2) (7% reducere)
  • - 4 rate: 6.369,75 lei (1.592,44 lei x 4) (5% reducere)
  • - 9 rate: 745 lei x 9
  • Beneficii:
  • - 4% extra-reducere pentru frați
  • - Prima lecție gratuită (pentru cursanții noi)
  • - Testare lingvistică gratuită (pentru cursanții noi)

Detalierea modalităților de plată

Pentru a oferi cât mai multă flexibilitate, taxa de școlarizare poate fi achitată în una dintre următoarele variante:

  • Integral (10% reducere): în 7 zile calendaristice de la semnarea contractului
  • 2 rate (7% reducere): prima rată se achită la semnarea contractului, rata nr. 2 se achită la data de 15.12.2026
  • 4 rate (5 % reducere): prima rată se achită la semnarea contracului, iar urmatoarele 3 rate se achită astfel: Rata nr. 2 – pana la data de 15.10.2026, Rata nr. 3 – pana la data de 15.02.2026, Rata nr. 4 – pana la data de 15.04.2026.
  • 9 rate: prima rată se achită la semnarea contractului, iar urmatoarele 8 rate se achită lunar (15.10.2026, 15.11.2026, 15.12.2026, 15.01.2026, 15.02.2026, 15.03.2026, 15.04.2026, 15.05.2026)

Conținut predat

  • Gramatica aferentă nivelul A1+A2
  • Diferența formelor adjectivale și adverbiale
  • Folosirea concomitentă a formelor verbale
  • Mediul înconjurător
  • Școala, familia, cariera, casa
  • Activități personale și profesionale
  • Natura, călătoriile, hobby-uri, animale
  • Tehnologie, socializare, shopping

Metode didactice de predare-învățare

  • Punerea în practică a exercițiilor și activităților care vizează toate tipurile de abilități ale unei limbi străine: scriere, vorbire, citire și ascultare;
  • Studierea și consolidarea structurilor scrise și citite și îmbogățirea structurilor de conversație;
  • Exprimarea propriilor idei și evaluarea gradului de originalitate a acestora, discursuri sau prezentarea de tip monolog;
  • Integrarea logică în contexte complexe a unor termeni dați;
  • Scrierea de răspunsuri personalizate și completarea textelor cu anumite forme verbale.

Recomandă cursurile M&DORADO și primești reduceri 

Îți mulțumim atunci când ne recomanzi mai departe! Pentru fiecare cursant nou adus prin recomandarea ta, primești 50 lei reducere la factura următoare.

În plus, poți primi bonusuri progresive:

  • 3 recomandări: 50 lei / recomandare + 25% reducere la o rată
  • 5 recomandări: 50 lei / recomandare + 50% reducere la o rată
  • 7 recomandări: 50 lei / recomandare + 75% reducere la o rată
  • 10 recomandări: 50 lei / recomandare + 1 rată gratuită

Bonusul procentual se acordă după ce cursantul recomandat frecventează minimum 2 luni de curs. Cursantul recomandat primește și el 100 lei reducere la următoarea factură, dacă menționează numele cursantului care a făcut recomandarea.

Important de știut:

Școala de Limbi Străine M&DORADO, partener de încredere al Cambridge Assessment English și British Council încă din anul 2014, se bucură de o rată de succes de 100% la toate examenele CAMBRIDGE, conform rapoartelor de performanță emise de platforma de examinare CAMBRIDGE.

Pentru că ne dorim să garantăm deopotrivă părinților și cursanților calitatea cursurilor noastre, am instituit o politică ce subliniază angajamentul nostru față de excelență. Astfel, rambursăm integral valoarea cursului, dacă elevul nu promovează examenul Cambridge pentru care s-a pregătit (conform regulamentului). Acest angajament reprezintă încrederea în metodele noastre de predare și dorința noastră de a asigura succesul fiecărui cursant.

În anul 2022, M&DORADO a obținut titlul de Cel Mai Bun Centru de Pregătire Cambridge PET la nivel mondial, conform raportului de performanță emis de Cambridge Assessment English. Această distincție subliniază calitatea și eficacitatea cursurilor noastre, fiind dovada angajamentului nostru serios în a sprijini excelența în educație.

    Copilul meu se încadrează la:

    Alege grupa dorită (Preschoolers 4-6 ani):

    Alege grupa dorită (Kids 0 - clasa 0):

    Alege nivelul:

    Alege grupa (KIDS 1 - Clasa 1):

    Alege grupa (KIDS 2 / YLE Starters - Clasa 2):

    Alege grupa (KIDS 3 / YLE Movers - Clasa 3):

    Alege grupa (KIDS 4 / YLE Flyers - Clasa 4):

    Alege nivelul:

    Alege grupa (Teens 1 / KET Anul 1):

    Alege grupa (Teens 2 / KET Anul 2):

    Alege grupa (Teens 3 / PET Anul 1):

    Alege grupa (Teens 4 / PET Anul 2):

    Alege grupa (Teens B2 / FCE):

    Alege grupa (Teens C1 / CAE):

    Optiuni de plata:

    SUNT DE ACORD

    Transmiterea acestui formular reprezinta acordul dvs. pentru utilizarea informatiilor privind numele si prenumele copilului, varsta copilului, data de nastere, grupa sau clasa in care este inscris, numele si prenumele parintilor, numerele de telefon si adresele de e-mail, in vederea contactarii de catre un reprezentant al Scolii de Limbi Straine M&DORADO, pentru oferirea tuturor informatiilor cu privire la inscrierea copilului in cadrul Scolii si pentru intocmirea contractului de prestari servicii, daca este cazul. Aceste informatii sunt stocate in baza de date a Scolii de Limbi Straine M&DORADO pe toata durata contractului de prestari servicii, dupa care vor fi sterse.