Passive Voice
În limba engleză, construcția pasivă (Passive Voice) este utilizată pentru a pune accentul pe acțiunea care se petrece, mai degrabă decât pe cel care o realizează. Pe scurt, în loc să subliniem subiectul care efectuează acțiunea, ne concentrăm asupra complementului direct sau asupra acțiunii în sine. În cadrul acestui articol vom explica modalitatea de formare a structurii Passive Voice:
Construcția pasivă se formează cu ajutorul verbului auxiliar to be (conjugat la timpul corespunzător), urmat de participiul trecut al verbului principal.
Formula generală:
Subiect + verb auxiliar to be + participiul trecut (past participle) + agent (de către cine este realizată acțiunea)
Exemplu:
- Activ: The woman cooks dinner. (Femeia gătește cina.)
- Pasiv: Dinner is cooked by the woman. (Cina este gătită de către femeie.)
Timpuri verbale în Passive Voice
Construcția pasivă poate fi folosită în diferite timpuri verbale, iar structura rămâne aceeași, dar forma verbului to be se schimbă în funcție de timpul verbal folosit. Regăsiți câteva exemple:
Present Simple:
- Activ: Fiona writes a story. (Fiona scrie o poveste.)
- Pasiv: A story is written by Fiona. (O poveste este scrisă de Fiona.)
Past Simple:
- Activ: They built the bridge. (Ei au construit podul.)
- Pasiv: The bridge was built by them. (Podul a fost construit de ei.)
Future Simple:
- Activ: He will finish the homework. (El va termina tema.)
- Pasiv: The homework will be finished by him. (Tema va fi terminată de el.)
Present Continous:
- Activ: They are cleaning the room. (Ei curăță camera.)
- Pasiv: The room is being cleaned by them. (Camera este curățată de ei.)
Past Continuous:
- Activ: She was reading an article. (Ea citea un articol.)
- Pasiv: An article was being read by her. (Un articol era citit de ea.)
Present Perfect:
- Activ: He has painted the fence. (El a vopsit gardul.)
- Pasiv: The fence has been painted by him. (Gardul a fost vopsit de el.)
Past Perfect:
- Activ: They had completed the assignment. (Ei terminaseră sarcina.)
- Pasiv: The assignment had been completed by them. (Sarcina fusese terminată de ei.)
Când folosim construcția pasivă?
1) Când agentul este necunoscut sau irelevant:
- The window was broken. (Fereastra a fost spartă.)
- În acest caz, nu contează cine a spart fereastra, accentul fiind pe acțiune (a fi spartă).
2) Când subiectul este evident:
The book was written in 1980. (Cartea a fost scrisă în 1980.)
Este evident că cineva a scris cartea, deci nu este necesar să menționăm autorul.
3) Pentru a crea un ton formal sau impersonal:
- The documents will be reviewed. (Documentele vor fi revizuite.)
- Construcția pasivă dă un ton mai formal și distanțat.
4) În limbajul științific și tehnic:
- The experiment was conducted by the team. (Experimentul a fost realizat de echipă.)
- În acest context, importante sunt experimentul și rezultatele acestuia, nu cine l-a efectuat.
Când folosim construcția pasivă?
Pentru a transforma o propoziție din activ în pasiv, urmează acești pași:
- Transformă complementui direct al construcției active în subiectul construcției pasive. Activ: The teacher explains the grammar lesson. (Profesorul explică lecția de gramatică.)
2. Adaugă verbul to be la timpul corespunzător, urmat de participiul trecut al verbului principal. Pasiv: The grammar lesson is explained.
- Opțional: menționează agentul (cine face acțiunea) folosind by. Pasiv: The grammar lesson is explained *by the teacher*. (Lecția de gramatică este explicată de profesor.)
Exemple suplimentare:
- Activ: The boss approved the request. (Șeful a aprobat cererea.)
- Pasiv: The request was approved by the boss. (Cererea a fost aprobată de șef.)
- Activ: The kids are playing table tennis. (Copiii joacă ping pong.)
- Pasiv: Table tennis is being played by the kids. (Ping pong-ul este jucat de copii.)
Concluzie
Construcția pasivă este un instrument folositor în limba engleză, care ne permite să punem accentul mai degrabă pe acțiune sau pe rezultatele acesteia, decât pe cine o realizează. Este indicat să înțelegem când și cum să o folosim, pentru a comunica eficient și corect în anumite situații. Cu ajutorul practicii, vei putea transforma cu ușurință propozițiile din activ în pasiv și vei putea alege forma potrivită în funcție de context.
Articol scris de: Miss Miruna