Cheia unei educații de succes nu se datorează unei cărți sau unor lecții anume. O educație de succes se datorează profesorilor care insuflă copiilor pasiune și inspirație. Se datorează profesorilor care cred în elevi, care creează un mediu sănătos de învațare și care setează standarde de performanță în care sunt încadrați copiii pentru a ajunge la nivelul dorit.
Frau Cristina este unul dintre acești profesori. Este profesorul care învață elevii CUM să gândească, nu ce să gândească. Ea aduce autenticitate în cadrul orelor de curs și se adaptează nevoilor elevilor, pentru a le asigura succesul educațional și personal.
Iată povestea ei:
“De mică am arătat abilitate și ușurință în învățarea limbilor străine. M-a ajutat, cu siguranță, faptul că mama fiind de origine germană a făcut ca totul să pară normal și natural.
Mai apoi, în școala gimnazială am avut norocul de a avea ca mentor chiar profesorul de la clasă, care prin metodele de predare și modul de abordarea a cursurilor, a făcut ca interesul meu să crească permanent, iar dorința de a aprofunda studiile să mă determină să continui în acest domeniu.
Am urmat Facultatea de Litere a Universității de Vest Timișoara, obținând diploma dorită și realizându-mi astfel visul de a deveni profesor.
A fi profesor este mereu o provocare pentru mine. Fiecare curs este diferit și este ceea ce îmi trezește foarte mult interes și implicare. Predau încă din 2009 și consider că mai am foarte multe de învățat, mai ales de la copii. Ei sunt mereu curioși și inventivi, îndemnându-mă să îmi folosesc permanent creativitatea și să mă auto-depășesc în cadrul orelor de curs.
Mă bucur ca am ales munca alături de copii. Nicio zi nu seamănă cu cealaltă, pentru ca ei îmi ofera întotdeuna o energie pozitivă și fac totul mai plăcut și mai ușor.
Astfel, cuvintele care m-ar descrie pe mine cel mai bine ar fi: implicare, progres, răbdare și pasiune.”
Frau Cristina este profesor senior de limba germană și limba engleză în cadrul Școlii de Limbi Străine M&DORADO și sperăm ca toți copiii să aibă șansa de a întâlni un profesor ca ea.
Articol scris de: Maria Florea