Pe Miss Lore am întâlnit-o acum 6 ani. Încă de la început i-am remarcat pasiunea pentru copii și învățământ și ne-am dat seama că va fi mai mult decât un profesor. Și nu ne-am înșelat. Pentru micii noștri cursanți este un mentor. Este dedicată, implicată și își încurajează cursanții să se autodepasească cu fiecare ocazie.

Iată povestea ei:

Ambiție, implicare, dedicare – acestea sunt primele trei cuvinte care-mi vin în minte atunci când cineva îmi cere să mă descriu pe scurt, atât din punct de vedere personal, cât și profesional. Dacă totuși i-ai întreba pe elevii mei cum m-ar putea ei descrie ca profesor, ar spune probabil: (foarte) amuzantă, atotcunoscătoare (aici se explică zecile de domenii abordate) și modernă (din fericire, avem multe lucruri în comun: muzică, modă și alte pasiuni).

Întotdeauna mi-am dorit să depun 100% efort, seriozitate și profesionalism pentru a putea livra cele mai bune și apreciate cursuri de limba engleză. Această pasiune a luat naștere în gimnaziu când s-a născut pasiunea pentru cultura și civilizația din SUA (limbă, muzică, filme, cărți etc.) și astfel am absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași și ulterior Masterul de Didactici ale Disciplinelor Filologice din cadrul Universității de Litere din București. Aceste studii au fost urmate de alte zeci de cursuri de perfecționare, works-shop-uri și seminarii menite să îmbunătățească punerea în practică a tuturor noțiunilor abordate.

Sunt profesor de limba engleză de aproximativ 8 ani de zile. Am susținut primul examen de titularizare în anul 2014 și astfel am obținut un post cu normă întregă într-o școală de stat, însă mi-am dat seama, tot în acel an, că sistemul de învățământ de stat nu îmi îndeplinește așteptările, așa că am ales sistemul de învățământ privat. Ulterior, am realizat că aceasta este alegerea cea mai bună pentru mine – predarea limbii engleze în regim privat la o școală de limbi străine (a primat dorința de creativitate și de punere în practică a ideilor mele fără a fi limitată de o programă anume sau de conducerea unității).

A fi profesor este o meserie deosebită, iar fiecare zi poate reprezenta un amalgam de emoții și amintiri – fiecare elev este diferit, fiecare grupă are o anumită poveste și fiecare nivel de engleză vine cu alte activități interactive și distractive.

Studiul limbii engleze este una dintre cele mai ofertante materii școlare și tocmai de aceea, iubesc să fiu creativă și să fac împreună cu elevii mei cele mai interesante și motivante activități. Începând de la vârsta de 4 ani și până la adolescenți de 17-18 ani, pregătirea activităților este făcută cu aceeași dedicare și implicare, cu dăruire și drag pentru toți. Toți elevii au nevoie de un profesor open-minded cu care pot avea discuții libere și de la care pot cere sfaturi – aleg să cred că eu sunt genul acela de mentor și nu doar un simplu profesor care predă teorie. Deși am predat cursuri și adulților, chiar și la nivel de business, aleg în continuare lucrul cu elevii – mi se par mult mai implicați, dedicați și competitivi.

În aceeași linie de idei, țin să menționez că aleg să organizez cursuri ce includ activități de vorbire, scriere, citire și ascultare ale limbii engleze, însă distractive pentru copii, astfel încât atunci când se apropie momentul de încheiere al lecției, replica lor să fie ‘DEJA?’ – este un sentiment de împlinire din partea profesorului.”

În prezent ea este director educațional și profesor senior de limba engleză și a avut un rol decisiv în crearea mediului complex de învățare al școlii noastre. Este o sursă de motivație și inspirație. Îi mulțumim pentru toată munca depusă și sperăm ca toți copiii să aibă șansa de a întâlni un profesor ca ea, care să le ghideze pașii spre un viitor armonios.

Articol scris de: Maria Florea

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Open chat
Ai nevoie de ajutor?
Bună ziua,
Vă putem ajuta cu informații?