„As” vs. „Like” în engleză: diferențe și reguli de utilizare corectă

Diferența dintre „As” și „Like” în limba engleză: când și cum să le folosești

  1. „As” – Ca

Cuvântul „as” este utilizat în principal în trei moduri: ca prepoziție, conjuncție și adverb.

a. Ca prepoziție

„As” poate fi folosit pentru a exprima o funcție sau un rol pe care cineva sau ceva îl are. În acest caz, echivalentul în română ar fi „în calitate de” sau „ca”.

  • Exemplu:
    • He works as a teacher.
    • (El lucrează ca profesor.)

Aici, „as” arată rolul pe care cineva îl joacă sau funcția pe care o îndeplinește.

b. Ca conjuncție

Când este folosit cu funcția de conjuncție, „as” introduce o propoziție dependentă, arătând modul în care se întâmplă ceva sau comparând două situații.

  • Exemplu:
    • Do it as I told you.
    • (Fă așa cum ți-am spus.)

Aici, „as” este utilizat pentru a indica faptul că acțiunea trebuie să fie efectuată exact în felul în care a fost descrisă.

c. În comparații

„As” poate fi folosit în expresii comparative, cum ar fi „as… as”. Aceasta sugerează egalitatea dintre două lucruri sau persoane.

  • Exemplu:
    • He is as tall as his brother.
    • (El este la fel de înalt ca fratele lui.)

2. „Like” – Ca, Similar cu

„Like” este de obicei folosit pentru a face comparații mai puțin formale și poate fi utilizat fie ca prepoziție, fie într-un stil mai informal, pentru a introduce exemple sau comparații.

a. Ca prepoziție

„Like” se folosește pentru a compara lucruri sau persoane, arătând că un lucru este similar cu altul.

  • Exemplu:
    • She sings like a professional singer.
    • (Ea cântă ca o cântăreață profesionistă.)

Aici, „like” este folosit pentru a sugera că felul în care ea cântă este asemănător cu cel al unei cântărețe profesioniste.

b. În expresii de comparație informală

În limbajul colocvial, „like” este adesea folosit pentru a introduce comparații sau pentru a sublinia exemple.

  • Exemplu:
    • I’ve never seen anything like it before!
    • (Nu am văzut niciodată ceva ca asta înainte!)

c. Diferența dintre „as” și „like” în comparații

Un aspect foarte important este că „as” și „like” nu sunt interschimbabile în toate situațiile. De exemplu, „as” este folosit atunci când facem o comparație între acțiuni, iar „like” este folosit când comparăm lucruri sau persoane.

  • Exemplu:
    • Use „as” in: Do it as I told you.
    • Use „like” in: She looks like her mother.

În primul caz, „as” arată modul în care ceva trebuie făcut, iar în al doilea caz, „like” arată o asemănare între două persoane.

  1. Erori comune în utilizarea „As” și „Like”

Una dintre cele mai comune greșeli este utilizarea incorectă a „like” atunci când ar trebui folosit „as”. Această greșeală apare de obicei în propoziții unde se compară acțiuni.

  • Greșit: Do it like I told you.
  • Corect: Do it as I told you.

„Like” ar trebui utilizat pentru a compara obiecte sau persoane, nu acțiuni.

„As” și „like” sunt ambele esențiale pentru a face comparații în limba engleză, dar trebuie folosite în mod corespunzător pentru a evita confuziile. „As” este preferat pentru comparațiile formale și pentru a introduce propoziții care descriu acțiuni, în timp ce „like” este folosit pentru a compara lucruri sau persoane.

Articol scris de Miss Ioana V.

Phrasal verbs: locuțiuni verbale esențiale în engleză

Phrasal verbs: locuțiuni verbale în limba engleză

Phrasal verbs, sau locuțiunile verbale, sunt o parte esențială a limbii engleze, în special pentru cei ce învață engleza ca limbă străină și care își doresc să se exprime ca un vorbitor nativ.

Ce sunt locuțiunile verbale?

Aceste construcții verbale unice sunt formate dintr-un verb si una sau două particule, de obicei prepoziții sau adverbe. Deoarece înțelesul acestora nu se poate deduce mereu din cuvintele care le formează, pot fi o adevărată provocare pentru cei ce abia au început să învețe limba engleză. Cu toate acestea, folosirea lor este crucială pentru a atinge fluența.

Iată câteva exemple de locuțiuni verbale foarte des întâlnite în limba engleză de zi cu zi.

  1. LOOK UP = a căuta informații.

I don’t know what this word means! I need to look up the definition in the dictionary.

  1. GIVE UP = a renunța

If you want to get better at English, never give up!

  1. TURN DOWN = a refuza

My mom turned down the promotion because it came with a different schedule.

  1. GET ALONG / GET ON WELL = a te înțelege bine

I get on well with my siblings – we’re really close!

  1. RUN OUT OF = a rămâne fără ceva

Could you buy some flour when you go to the shops? We’ve run out!

  1. LOOK AFTER = a avea grijă de cineva

Please, look after your little sister while we’re at the supermarket.

  1. COME UP WITH = a-i veni o idee

I’ve come up with a great business plan to make some extra cash!

  1. CARRY ON = a continua

Even though she was shocked at the news, she carried on smiling like nothing had ever happened.

  1. FIND OUT = a afla

Did you find out the news about the Jetsons’?

  1. MOVE ON = a trece peste

I’ve been at this job for 9 years! I think it’s time to move on!

Prin utilizarea locuțiunilor verbale putem adăuga profunzime și nuanță limbii engleze. Ele pot avea, totuși, mai multe semnificații în funcție de context, ceea ce le poate face puțin dificil de stăpânit. Cu toate acestea, cu practică și expunere constantă, veți descoperi că utilizarea lor va deveni mai naturală și mai intuitivă.

Amintiți-vă, stăpânirea locuțiunilor necesită timp și răbdare. Nu vă descurajați dacă faceți greșeli; chiar și vorbitorii nativi le folosesc uneori incorect! Cheia este să continuați să exersați și să vă expuneți la materiale în limba engleză, de la bloguri, la cărți, la filme sau chiar la videouri pe YouTube sau TikTok. Cu perseverență, veți descoperi că veți putea înțelege si utiliza aceste structruri din ce în ce mai ușor, aducându-vă cu un pas mai aproape de fluența în limba engleză!

 

Articol scris de Miss Tatiana M.

Back to School – Back to M&DORADO

Back to School
Back to M&DORADO

Te întorci la școală, dar și la distracție!

Pentru a sărbători începutul unui nou an școlar, Școala de Limbi Străine M&DORADO îți oferă un cadou special: un voucher de 100 de lei pentru cursurile noastre din luna octombrie! În spiritul campaniei Back to School – Back to M&DORADO, ne dorim să te ajutăm să începi acest an școlar cu un pas înainte în pregătirea ta lingvistică. Fie că îți dorești să îți îmbunătățești abilitățile de vorbire, să te pregătești pentru examenele Cambridge sau să explorezi o limbă nouă, voucherul este valabil pentru toate cursurile noastre. E momentul perfect să investești în viitorul tău!

Acest cadou face parte din campania noastră specială dedicată celor care doresc să înceapă sau să reia studiul limbilor străine alături de M&DORADO. Voucherul este disponibil pentru toți cei care nu au un cod de client activ și se hotărăsc să se înscrie la școala noastră în luna octombrie.

Informații importante!

  1. Voucherul se poate aplica la orice curs din cadrul Școlii M&DORADO, în luna octombrie.
  2. Voucherul se aplica la înscriere, direct la plata ratei cursului.
  3. Voucherul trebuie folosit până la sfârșitul lunii octombrie.

Adverbele de mod în engleză: reguli și exemple

Folosirea adverbelor de mod în limba engleză

Adverbele de mod sunt utilizate pentru a descrie cum este realizată o acțiune. Acestea ne dau detalii despre felul în care se întâmplă ceva și ne ajută să redăm o informație mai precis,oferindu-ne mai multă claritate. În general, adverbele de mod răspund la întrebarea „cum?”.

Cum se formează adverbele de mod?

Majoritatea adverbelor de mod se formează adăugând -ly la finalul unui adjectiv. Aceasta este regula generală pentru formarea lor. De exemplu:

  • Quick (adjectiv) → Quickly (adverb de mod)
  • Careful (adjectiv) → Carefully (adverb de mod)
  • Happy (adjectiv) → Happily (adverb de mod)

Iată cum le putem folosi:

  • She solved the problem quickly.
    (Ea a rezolvat problema rapid.)
  • He completed the task carefully.
    (El a finalizat sarcina cu grijă.)

Cu toate acestea, există și câteva excepții. Unele adverbe de mod nu urmează această regulă și sunt considerate neregulate:

  • Fast (adjectiv și adverb, nu „fastly”)
  • Hard (adjectiv și adverb, nu „hardly”)
  • Well (adverb pentru „good”)

Aceste adverbe neregulate pot fi întâlnite în context precum:

  • She runs fast.
    (Ea aleargă repede.)
  • They worked hard all day.
    (Ei au muncit din greu toată ziua.)
  • He speaks English well.
    (El vorbește engleză bine.)

În ce poziție apar adverbele de mod?

Adverbele de mod, de regulă, apar după verbul pe care îl modifică sau după complementul direct al enunțului. Acest lucru le permite să descrie direct cum a fost realizată acțiunea.

Exemple de propoziții:

  • He drove carefully to avoid accidents.
    (El a condus cu grijă pentru a evita accidentele.)
  • They sang the song beautifully.
    (Ei au cântat melodia frumos.)

Adverbe de mod și intensitate

Adverbele de mod nu doar descriu cum este realizată o acțiune, ci pot și să exprime intensitatea acesteia. În astfel de cazuri, alte adverbe de mod sau adverbe de grad sunt adăugate pentru a sublinia acțiunea.

Privește următoarele exemple:

  • She completely ignored his advice.
    (Ea a ignorat complet sfatul lui.)
  • He played the piano incredibly
    (El a cântat la pian incredibil de bine.)

Adverbele de mod sunt un instrument foarte folositor în a face dialogul mai expresiv și mai exact. Folosirea lor te va face să te simți că ai atins un nou nivel în exprimarea în limba engleză și că deja reușești să transmiți informații mai subtile sau să povestești ceva într-un mod mai nuanțat.

Iată câteva exemple introductive cu care poți începe să exersezi:

  • …………… (final), I would like to thank you for inviting me to the party!
  • We got there on time, because my friend drove very …………… (fast).
  • I was late for school, but …………… (lucky) I finished the test.

Articol scris de Miss Ioana V.

Greșeli frecvente ce apar în pregătirea pentru examenul Cambridge de nivel PET

Greșeli frecvente ce apar în pregătirea pentru examenul Cambridge de nivel PET

Partea a II-a


Examenul Cambridge PET (Preliminary English Test) reprezintă un pas important pentru cei care studiază limba engleză la nivel intermediar, fiind un bun indicator al capacității de a folosi limba engleză scrisă și vorbită în situații cotidiene. În timpul pregătirii pentru examenul PET, se întâmplă adesea ca studenții să nu țină cont de mici obstacole care, cumulate, le pot face mai anevoios drumul spre progres.

Mai jos continuăm articolul trecut cu prezentarea unor exemple relevante ce sunt parte din pregătirea elevilor, cu explicații semnificative:


  1. Verbe cărora nu li se poate atribui terminația -ing

 

I’m thinking this soup is great!

I’m not knowing how to solve this.

 

 

Ambele exemple de mai sus folosesc greșit aspectul continuu al verbelor de bază, deoarece, în limba engleză, verbele care descriu gânduri și sentimente nu sunt asociate cu terminația -ing: believe, depend, forget, hate, know, like, love, mean, need, prefer, remember, understand, want.

 

Așadar, vom spune corect:

I think this soup is great!

I don’t know how to solve this.

 

 

Totuși, unele verbe comune au și înțelesuri secundare. Nu folosim -ing atunci când think are sens similar cu believe, dar putem putem folosi terminația atunci când facem referire la procesul propriu-zis de gândire, cântărire a unei idei sau concentrare asupra unei probleme.

  

Ex:  I’m thinking about becoming a doctor.

2. Verbe care sunt urmate de structura TO + VERB

 

I want be the best in the class.

You know I promised help my friend.

 

 

Din nou, avem prezentate două enunțuri care includ greșeli în ceea ce privește structura lor, adică verbele want și promised nu au fost urmate de structura TO + VERB. 

 

Corect folosim:

 

I want TO be the best in the class.

You know I promised TO help my friend.

 

 

Folosim TO + VERB după want, would like (‘d like), would love, decide, expect, forget, hope, learn, need, plan, promise, try.

 

 

What did you decide to visit at the weekend?

I would like to improve my speaking skills.

 

 

 

Like, love, hate, prefer pot fi urmate de TO + VERB sau de VERB – ING:

 

 

I like to sing in front of the mirror. / I like singing in front of the mirror.

3. Ce verb folosim după LOOK FORWARD TO?

 

I’m looking forward to see you again next month!

I look forward to hear from you.

 

 

 

 După cum probabil deja intuiți, enunțurile de mai sus sunt și ele greșite, structura corectă fiind LOOK FORWARD TO + VERB – ING.

Iată, mai jos, enunțurile corectate:

 

I’m looking forward to seeing you again next month!

I look forward to hearing from you.

4. Ce forme verbale folosim după CAN / COULD



I hope you can to help me with my project.
There are no curtains at the window, so I can seeing into the street.
When I was 4 I could rode my bike.

 

 

Construcțiile cu verbele modale CAN și COULD de mai sus sunt greșite, deoarece acestea sunt urmate de forme verbale pe care nu le acceptă.

CAN poate fi urmat doar de forma de infinitiv fără TO:



I hope you can to help me with my project.
There are no curtains at the window, so I can seeing into the street.

 

 

Atunci când vrem să exprimăm idei despre o situație din trecut, vom folosi tot COULD  + forma de infinitiv fără TO:



When I was 4 I could  rode  RIDE my bike.

Revenim curând cu alte astfel de detalii care fac diferența în procesul de învățare de nivel A2 – B1 al limbii engleze. Orice ar fi, nu vă descurajați și exersați câte puțin în fiecare zi!

Articol scris de Miss Ioana V.

Expresii neobișnuite în engleză și semnificația lor

Expresii neobișnuite în limba engleză

Pentru orice limbă, idiomurile reprezintă o componentă fascinantă care reflectă cultura, istoria și mentalitatea unei societăți. Aceste expresii fixe, deși pot părea ciudate la prima vedere, comunică situații obișnuite într-un mod creativ și adesea neașteptat. Cu toate acestea, atunci când le traducem cuvânt cu cuvânt într-o altă limbă, semnificația lor se poate pierde complet sau poate da naștere unor imagini amuzante. În acest articol, vom explora câteva dintre cele mai interesante idiomuri în limba engleza care, deși au o traducere literală inedită, transmit mesaje universale ce nu se pot înțelege decât prin prisma culturii din care provin.

  • Break a leg! – Acest idiom înseamnă în fapt Succes! și îl auzim adesea înainte să facem ceva important (să urcăm pe o scenă, să susținem un examen, etc)

Ex: Emma, you’re next. Break a leg! (Emma, tu urmezi. Succes!)

  • Beat around the bush – Acest idiom este utilizat atunci când cineva evită un subiect sau nu spune exact ceea ce simte. În limba română avem și noi asociată o expresie cunoscută (vorbești pe ocolite)

Ex: It’s time to stop beating around the bush and say what happened. (E timpul să încetezi să te mai ferești și să spui ce s-a întâmplat)

  • Costs an arm and a leg! – Acest idiom se referă la ceva foarte scump

Ex: Have you seen the price of petrol these days? It costs an arm and a leg! (Ai văzut prețul carburanților zilele acestea? Costă o avere!)

  • Hold your horses! – Atunci când cineva îți spune Hold your horses, nu alerga panicat să cauți un cal pentru a-l ține. Pur și simplu înseamnă să încetinești.

Ex: Whoaa! Hold your horses! I am very tired and not in the mood anymore. (Oooo! Ia-o mai ușor. Sunt foarte obosit și nu mai am chef.)

  • Cry over spilt milk – Aceasta expresie înseamnă că nu ai de ce să fii supărat pentru ceva ce nu mai poate fi reparat.

Ex: Yes, we made a mistake but there’s no point in crying over spilt milk. (Da, am făcut o greșeală, dar nu are rost să fim supărați degeaba.

  • Break the ice – Aceasta expresie înseamnă să inițiezi o conversație/acțiune într-un grup.

Ex: Nobody was saying something so I broke the ice and asked them. (Nimeni nu zicea nimic, așa că am spart gheața și i-am întrebat)

     Idiomurile sunt un exemplu perfect al modului în care limbajul reflectă particularitățile culturale și modul de gândire al unui popor. Deși traducerea literală poate părea comică, sensul adevărat al acestor expresii este cu totul altul. Fiecare limbă are propriile sale imagini și metafore unice, iar descoperirea idiomurilor ne oferă o privire fascinantă asupra modului în care diverse comunități comunică printr-o simplă expresie.

Articol scris de Miss Stefania B. 

Passive voice în engleză: ghid simplu și exemple practice

Passive Voice

În limba engleză, construcția pasivă (Passive Voice) este utilizată pentru a pune accentul pe acțiunea care se petrece, mai degrabă decât pe cel care o realizează. Pe scurt, în loc să subliniem subiectul care efectuează acțiunea, ne concentrăm asupra complementului direct sau asupra acțiunii în sine. În cadrul acestui articol vom explica modalitatea de formare a structurii Passive Voice:

Construcția pasivă se formează cu ajutorul verbului auxiliar to be (conjugat la timpul corespunzător), urmat de participiul trecut al verbului principal.

Formula generală:

Subiect + verb auxiliar to be + participiul trecut (past participle) + agent (de către cine este realizată acțiunea)

Exemplu:

  • Activ: The woman cooks dinner. (Femeia gătește cina.)
  • Pasiv: Dinner is cooked by the woman. (Cina este gătită de către femeie.)

Timpuri verbale în Passive Voice

Construcția pasivă poate fi folosită în diferite timpuri verbale, iar structura rămâne aceeași, dar forma verbului to be se schimbă în funcție de timpul verbal folosit. Regăsiți câteva exemple:

Present Simple:

  •  Activ: Fiona writes a story. (Fiona scrie o poveste.)
  • Pasiv: A story is written by Fiona. (O poveste este scrisă de Fiona.)

Past Simple:

  •  Activ: They built the bridge. (Ei au construit podul.)
  • Pasiv: The bridge was built by them. (Podul a fost construit de ei.)

Future Simple:

  •  Activ: He will finish the homework. (El va termina tema.)
  • Pasiv: The homework will be finished by him. (Tema va fi terminată de el.)

Present Continous:

  •  Activ: They are cleaning the room. (Ei curăță camera.)
  • Pasiv: The room is being cleaned by them. (Camera este curățată de ei.)

Past Continuous:

  • Activ: She was reading an article. (Ea citea un articol.)
  • Pasiv: An article was being read by her. (Un articol era citit de ea.)

Present Perfect:

  • Activ: He has painted the fence. (El a vopsit gardul.)
  • Pasiv: The fence has been painted by him. (Gardul a fost vopsit de el.)

Past Perfect:

  • Activ: They had completed the assignment. (Ei terminaseră sarcina.)
  • Pasiv: The assignment had been completed by them. (Sarcina fusese terminată de ei.)
Când folosim construcția pasivă?

1) Când agentul este necunoscut sau irelevant:

  • The window was broken. (Fereastra a fost spartă.) 
  • În acest caz, nu contează cine a spart fereastra, accentul fiind pe acțiune (a fi spartă).

2) Când subiectul este evident:

  • The book was written in 1980. (Cartea a fost scrisă în 1980.) 

  • Este evident că cineva a scris cartea, deci nu este necesar să menționăm autorul.

3) Pentru a crea un ton formal sau impersonal:

  • The documents will be reviewed. (Documentele vor fi revizuite.) 
  • Construcția pasivă dă un ton mai formal și distanțat.

4) În limbajul științific și tehnic:

  • The experiment was conducted by the team. (Experimentul a fost realizat de echipă.)
  • În acest context, importante sunt experimentul și rezultatele acestuia, nu cine l-a efectuat.
Când folosim construcția pasivă?

Pentru a transforma o propoziție din activ în pasiv, urmează acești pași:

  1. Transformă complementui direct al construcției active în subiectul construcției pasive. Activ: The teacher explains the grammar lesson. (Profesorul explică lecția de gramatică.)

 2.  Adaugă verbul to be la timpul corespunzător, urmat de participiul trecut al verbului principal. Pasiv: The grammar lesson is explained.

  1. Opțional: menționează agentul (cine face acțiunea) folosind by. Pasiv: The grammar lesson is explained *by the teacher*. (Lecția de gramatică este explicată de profesor.)

Exemple suplimentare:

  • Activ: The boss approved the request. (Șeful a aprobat cererea.)
  • Pasiv: The request was approved by the boss. (Cererea a fost aprobată de șef.)
  • Activ: The kids are playing table tennis. (Copiii joacă ping pong.)
  • Pasiv: Table tennis is being played by the kids. (Ping pong-ul este jucat de copii.)

Concluzie

Construcția pasivă este un instrument folositor în limba engleză, care ne permite să punem accentul mai degrabă pe acțiune sau pe rezultatele acesteia, decât pe cine o realizează. Este indicat să înțelegem când și cum să o folosim, pentru a comunica eficient și corect în anumite situații. Cu ajutorul practicii, vei putea transforma cu ușurință propozițiile din activ în pasiv și vei putea alege forma potrivită în funcție de context.

Articol scris de: Miss Miruna

Diferența între „on time” și „in time”: cum să folosești corect expresiile

Diferența între „on time” și „in time”

Atunci când învățăm limba engleză, observăm că unele expresii par similare, dar au nuanțe diferite de semnificație și ne pot crea dificultăți. În cadrul acestui articol voi prezenta un exemplu clasic, anume distincția dintre „on time” și „in time”.

Deși ambele se referă la timp, utilizarea lor corectă depinde de context. În continuare, voi detalia aceste expresii.

 

  • On time – La timp, punctual

Expresia „on time” se folosește atunci când dorim să scoatem în evidență punctualitatea sau respectarea unui program stabilit.

Example:

The bus arrived on time. (Autobuzul a sosit la timp.)

Tiana was on time for her job interview. (Tiana a fost la timp la interviu.)

În ambele exemple, „on time” sugerează faptul că evenimentul sau acțiunea s-a desfășurat exact la ora stabilită/programată.

 

  • In time – În timp util, la timp pentru a evita ceva

Pe de altă parte, „in time” se referă la realizarea unei acțiuni înainte de un moment limită sau înainte de a fi prea târziu. Această expresie este mai flexibilă, indicând că evenimentul s-a întâmplat suficient de devreme pentru a preveni o problemă sau pentru a permite desfășurarea unei alte activități.

Example:

My family arrived in time to catch the last bus. (Familia mea a ajuns la timp pentru a prinde ultimul autobuz.)

He sent his mail just in time before the meeting. (El a trimis mail-ul chiar la timp înainte de întâlnire.)

 

În aceste exemple, „in time” ne arată faptul că acțiunea a fost realizată suficient de devreme pentru a evita o situație negativă, cum ar fi pierderea autobuzului sau neîndeplinirea sarcinilor de lucru.

 

Diferențe esențiale între „on time” și „in time

  1. Punctualitate vs. flexibilitate:

 On time se referă la punctualitate strictă, fără vreo întârziere.

 In time implică o anumită flexibilitate, concentrându-se mai mult pe evitarea unei probleme.

  1. Programare vs. urgență:

 On time este folosit atunci când există o programare sau un orar precis de urmat.

 In time este utilizat atunci când există un termen limită sau o situație care necesită acțiune rapidă.

  1. Certitudine vs. prevenție:

 On time este folosit atunci când se subliniază certitudinea respectării unui orar.

 In time subliniază prevenția și acțiunea făcută suficient de devreme pentru a evita o consecință negativă.

 

În concluzie, în timp ce „on time” și „in time” pot părea destul de asemănătoare, este esențial să înțelegem contextul în care le folosim pentru a comunica clar și corect. Nu uitați să exersați, deoarece “practice makes perfect”.

Articol scris de Miss Miruna 

5 greșeli de evitat la proba de Speaking FCE: Ghidul tău către succes!

5 greșeli frecvente de evitat la proba de Speaking FCE: Ghidul tău către succes!

Te pregătești pentru examenul FCE (First Certificate in English) și proba orală îți dă bătăi de cap? Este firesc să te simți emoționat, însă conștientizarea greșelilor frecvente îți poate spori încrederea în tine și îți poate îmbunătăți performanța. Împreună vom explora 5 greșeli frecvente pe care le fac elevii în timpul probei de Speaking și vom oferi soluții practice pentru a te ajuta să excelezi!

 

  1. Nu îți gestionezi timpul eficient

Toate cele 4 părți ale probei de vorbire din cadrul examenului FCE au limite de timp specifice, iar gestionarea deficitară a timpului poate duce la răspunsuri incomplete sau la prezentarea în grabă a punctelor importante.

SOLUȚIE: Familiarizează-te cu formatul examenului și exersează fiecare tip de probă cu ajutorul unui cronometru. Asigură-te că exprimi ideile logic, pornind cu o (scurtă) introducere și continuând cu cele mai importante idei. Astfel, dacă timpul se va termina, vei ști că ai inclus toate ideile importante și că nu ai uitat nimic. Încearcă, pe cât posibil, să ai și o concluzie logică pentru ideile tale pentru a te asigura că răspunsurile sunt cât mai complexe și că acoperă toate aspectele importante în timpul acordat!

 

  1. Vorbești prea rapid sau prea lent

Una dintre cele mai frecvente erori este aceea de a nu menține un ritm constant în timpul discursului. Tot dintr-o gestionare nepotrivită a timpului, sau poate chiar din cauza emoțiilor, unii elevi își grăbesc răspunsurile, în timp ce alții vorbesc foarte lent, chinuindu-se să găsească cuvintele potrivite.

SOLUȚIE: Exersează vorbirea într-un ritm natural, conversațional. Înregistrează-te și ascultă pentru a identifica orice probleme legate de viteza cu care răspunzi întrebărilor. Încearcă să găsești un ritm potrivit ție care să îți permită să îți exprimi clar ideile, fără a părea grăbit sau ezitant. Nu uita, este în regulă să faci scurte pauze pentru a-ți aduna gândurile înainte să răspunzi! Ia-ți câteva momente pentru a te pregăti înainte de a răspunde.

 

  1. Utilizezi un vocabular limitat

Mulți participanți la examenul FCE se limitează la vocabularul de bază, ratând ocazia de a-și pune în valoare competențele lingvistice. Acest lucru poate duce la răspunsuri repetitive, lipsite de profunzime și sofisticare.

SOLUȚIE: Deși participanții la examenul FCE au, în general, un vocabular bogat, este important să știe cum să îl pună în valoare – până la urmă, examinatorii nu vor ști ce cuvinte cunoști decât dacă le folosești! Extinde-ți vocabularul învățând și exersând în mod regulat cuvinte și expresii noi. Concentrează-te pe încorporarea unui vocabular mai avansat legat de subiecte tipice examenului FCE cum ar fi mediul, tehnologia sau problemele sociale și încearcă să te obișnuiești să folosești astfel de expresii zilnic. Cu toate acestea, asigură-te că folosești astfel de cuvinte în contextul potrivit. Este mai bine să folosești cuvinte simple în mod corect decît cuvinte complexe în mod greșit! Dacă nu ești sigur, take the easy way out!

 

  1. Eviți sau uiți să ceri clarificări

Unii elevi intră în panică atunci când nu înțeleg o întrebare sau o instrucțiune, ceea ce poate duce la răspunsuri în afara subiectului sa chiar la awkward silence.

SOLUȚIE: Nu uita, este perfect acceptabil să ceri clarificări în timpul examenului și nu vei fi depunctat pentru asta, atât timp cât știi cum să îți exprimi nedumerirea fără a da de înțeles că nu ai nici cea mai mică idee ce ai de făcut. Exersează fraze precum “Could you repeat that, please?” sau “I didn’t quite catch that. Do you mean …?” Acest lucru le va demonstra examinatorilor că ești implicat și dispus să comunici eficient, chiar și atunci când întâmpini provocări!

 

  1. Nu interacționezi cu partenerul la părțile colaborative

Pentru părțile 3 și 4 ale probei orale, candidații trebuie să interacționeze cu partenerul (sau partenerii) lor. Unii elevi se concentrează prea mult pe propriile răspunsuri, uitând să asculte și să se concentreze și pe răspunsurile partenerului, iar astfel nu reușesc să se angajeze într-o conversație naturală. Nu uita, ești notat inclusiv pentru modul în care interacționezi, așa că este foarte important să știi cum să comunici eficient, să pui întrebări și să asculți cu interes răspunsurile.

SOLUȚIE: Exersează task-urile colaborative cu un partener de studiu sau un coleg. Lucrează la abilitățile de ascultare activă și învață să te bazezi și pe răspunsurile partenerului ca „rampă de lansare” pentru propriile idei. Folosește fraze precum “That’s a great point! I’d like to add …” sau “I understand what you mean, but have you considered …?” Acest lucru demonstrează capacitatea ta de a te angaja într-o comunicare autentică și naturală, care este chiar unul dintre aspectele cheie ale examenului FCE.

 

Fiind conștient de aceste greșeli frecvente și punând în aplicare soluțiile sugerate vei fi mai bine pregătit pentru a aborda cu încredere proba de Speaking FCE. Nu uita, cheia succesului constă în pregătirea constantă și o atitudine pozitivă! Nu-ți fie teamă să faci greșeli în timpul pregătirii – acestea sunt oportunități valoroase de învățare care te vor ajuta să te îmbunătățești!

Pe măsură ce continui să exersezi, concentrează-te asupra exprimării clare și naturale a ideilor tale. Examinatorii urmăresc capacitatea participanților de a comunica eficient în limba engleză, nu răspunsuri deja învățate pe de rost, ca la carte. Cu dedicare și abordarea corectă, vei fi cu un pas mai aproape de a obține scorul dorit la examenul FCE! Best of luck!

Articol scris de Miss Tatiana M.

Trucuri pentru reușită la Examenele Cambridge

Tips and Tricks pentru examenele Cambridge

În cadrul examenelor Cambridge, comparativ cu testele clasice de la școlile de stat, există o serie de reguli care trebuie luate în considerare pentru a te asigura că vei obține un punctaj mare. Înainte de intrarea în sala de examen și de începerea propriu-zisă a acestuia, candidații trebuie să se asigure că au asupra lor:

  • Un document personal (carnet de elev/buletin/pașaport);
  • Ustensile de scris (creion, pix, radieră, ascuțitoare) – Nu este o problemă, însă, dacă uitați un obiect acasă, căci invigilatorii din sală vă vor oferi ustensilele de scris necesare;
  • Sticla cu apă TRANSPARENTĂ, FARĂ ETICHETĂ (Este foarte important ca sticla cu apă a candidaților să nu fie colorată sau etichetată în vreun fel, întrucat nu vor fi lăsați cu aceasta în sala de examen).

Candidații nu vor avea voie să aibă asupra lor dispozitive electronice precum telefoane mobile, brățări/ceasuri electronice, tablete, etc. Ceasurile de mână clasice NU sunt, nici ele, permise în sala de examen.

 

În timpul examenului, candidații trebuie să respecte diferite reguli, în funcție de proba la care se află și examenul ales. Printre regulile de bază, se numără:

  • Toate examenele YLE (de nivelurile STARTERS, MOVERS, FLYERS) și Cambridge KET necesită completarea fișelor cu CREION;
  • Pentru examenele de nivel superior celor de tip YLE, pe lângă fișele ce prezintă probele de examen, candidații primesc fișe extra pe care trebuie să transfere răspunsurile de la fiecare parte. RĂSPUNSURILE PENTRU ACTIVITĂȚILE DE READING & WRITING TREBUIE TRANSFERATE ÎN TIMPUL TOTAL ALOCAT PENTRU PROBELE RESPECTIVE. NU SE OFERĂ EXTRA TIMP;

***PENTRU PĂRȚILE DE LISTENING, DUPĂ FINALIZAREA ASCULTĂRII, SE OFERĂ 6 MINUTE EXTRA PENTRU TRANSFERAREA RĂSPUNSURILOR PE FOAIA DE RĂSPUNSURI.

  • De asemenea, fiecare parte de listening se ascultă de două ori pentru toate tipurile de examen și este recomandat candidaților să asculte cu atenție și a doua oară, indiferent de cât de siguri sunt că au finalizat, pentru a se verifica;
  • Pentru examenele Cambridge de nivelurile KET, PET, FCE, CAE, IELTS, CPE părțile de writing (scriere) se vor transfera pe foi separate, în chenare speciale pentru fiecare activitate;

ATENȚIE!

Pentru examenul KET: părțile 6&7 se scriu în chenare delimitate separat pentru fiecare parte.

Pentru examenele PET/FCE/CAE/IELTS/CPE: candidații au de ales între QUESTION 2 sau 3 și este necesar să bifeze alegerea făcuta în partea de sus a paginii.

  • Pentru părțile de reading, acolo unde candidații sunt nevoiți să scrie cuvinte, răspunsurile se transferă pe foaia de răspunsuri în CAPITAL LETTERS (litere mari de tipar);
  • La partea de speaking a examenelor Cambridge KET/PET/FCE/CAE, candidații vorbesc în perechi de câte 2. Dacă numarul total al candidaților este, însă, impar, se vor forma grupe de câte 3 și vor avea puțin mai mult timp la dispoziție pentru fiecare parte a probei de vorbire.

 

DURATA PROBELOR ÎN FUNCȚIE DE EXAMENUL ALES

YLE STARTERS

Reading & Writing: 20 minute

Listening: aproximativ 20 de minute

Speaking: 3-5 minute

YLE MOVERS

Reading & Writing: 25 minute

Listening: aproximativ 25 minute

Speaking: 5-9 minute

YLE FLYERS

Reading & Writing: 40 minute

Listening: aproximativ 25 minute

Speaking: 7-9 minute

CAMBRIDGE KET

Reading and Writing: 60 minute

Listening: aproximativ 30 minute

Speaking: 8-10 minute

CAMBRIDGE PET

Reading: 45 minute

Writing: 45 minute

Listening: aproximativ 40 minute

Speaking: 12-15 minute

CAMBRIDGE FCE

Reading & Use of English: 1 oră și 15 minute

Writing: 1 oră și 20 minute

Listening: aproximativ 40 minute

Speaking: 14-15 minute

CAMBRIDGE CAE, IELTS & CPE

Reading & Use of English: 90 minute

Writing: 90 minute

Listening: 40 minute

Speaking: 15-16 minute

 

Atasez mai jos exemplare ale fiselor de răspunsuri pentru examen.

Pregătirea pentru examenele Cambridge poate părea o provocare, dar o abordare organizată, succesul este la îndemâna oricui. Fiecare sfat prezentat în acest articol are scopul de a te ajuta să navighezi mai ușor prin cerințele examenului și să-ți maximizezi șansele de a obține un rezultat excelent. Așadar, înarmează-te cu încredere, aplică aceste strategii și pornește pe drumul spre certificarea Cambridge cu convingerea că poți reuși! Mult succes!

Articol scris de Miss Stefania B.

Ghid practic: literele care nu se pronunță în limba engleză

Silent letters – ce litere nu pronunțăm în limba engleză

Pronunția în limba engleză ne poate da bătăi de cap, mai ales când ne întâlnim cu diverse cuvinte care conțin litere ce trebuie ignorate complet. Cu toate acestea, odată ce învățăm regulile, vom putea cuceri chiar și cele mai complicate cuvinte! Iată câteva exemple de litere pe care nu le pronunțăm în limba engleză pentru a ne facilita cititul!

  • Litera K: atunci când se află la începutul unui cuvânt și după aceasta urmează litera N, nu vom pronunța litera K

KNOW – nău

KNIFE – naif

KNEE – nii

KNOCK – noc

 

  • Litera B: atunci când se află la finalul unui cuvânt sau după aceasta urmează litera T, litera B nu va fi pronunțată

CLIMB – claim          

BOMB – bomm

DEBT – det

DOUBT – daut

 

  • Litera T: de cele mai multe ori această literă este „silent” atunci când se află în mijlocul cuvântului (deși există, bineînțeles, și excepții).

CASTLE – chesăl

LISTEN – lisăn

BUTCHER – buciăr

WHISTLE – uisăl

 

  • Litera W: atunci când se află la începutul cuvântului, există situații când nu vom pronunța litera W (de exemplu, când precede litera R). Totuși, sunt și situații când nu o vom pronunța, deși se află în mijlocul cuvântului.

WRAP – reap

WRONG – rong

TWO – tuu

ANSWER – ansăăr

 

  • Litera P: atunci când se află în combinații precum PS, PT, PB sau PN, litera P nu va fi pronunțată.

PTERODACTYL – terădeactil 

RECEIPT – riciit

PSYCHOLOGY – saicolăgi

PNEUMONIA – niumăunia

CUPBOARD – cabărd

RASPBERRY – reasberii

 

  • LITERA G: nu vom pronunța litera G atunci când aceasta precede litera N. De asemenea, mai există situații în care întregi grupuri de sunete conținându-l pe G se vor pronunța diferit.

GNOME – năum

ALIGN – ălain

FOREIGN – forin

TIGHT – tait

FIGHT – fait

LAUGH – laaf

ROUGH – ruaf

 

Aceastea au fost numai câteva exemple de litere care nu se pronunță sau se pronunță diferit în limba engleză. În realitate, fonetica limbii engleze este mai complexă și se învață cel mai bine prin exercițiu constant, atât la cursuri, cât și acasă – citit, scris, ascultat și vorbit! Cel mai important este să citim cât mai mult și să vorbim cu multă încredere, astfel încât să descoperim cât mai multe asemănări între cuvinte. Astfel, odată ce am învățat regula de pronunție a unor sunete pentru 2-3 cuvinte, vom ști să le pronunțăm perfect chiar și în cuvinte noi!

 

Iată un mic exercițiu. Citește textul și încearcă să găsești toate cuvintele care conțin SILENT LETTERS. Dacă te simți încrezător, încearcă să și traduci textul!

I’ve always thought it’s impossible to read in English, but now I realise I was wrong! If you read out loud and listen carefully, you can catch on to your own mistakes and then you can correct them! The answer to having fun when learning a foreign language is this: don’t be too hard on yourself! Learn to laugh when you make a mistake and then try again! 

 

Ce zici? Cum te-ai descurcat?

Articol scris de Miss Tatiana M.

5 greșeli frecvente în pregătirea pentru examenul Cambridge PET

Greșeli frecvente ce apar în pregătirea pentru examenul Cambridge de nivel PET

  • Partea I –


Examenul Cambridge PET (Preliminary English Test) reprezintă un pas important pentru cei care studiază limba engleză la nivel intermediar, fiind un bun indicator al capacității de a folosi limba engleză scrisă și vorbită în situații cotidiene. În timpul pregătirii pentru examenul PET, se întâmplă adesea ca studenții să nu țină cont de mici obstacole care, cumulate, le pot face mai anevoios drumul spre progres. Mai jos sunt prezentate tematici relevante din pregătirea elevilor, cu câte un exemplu semnificativ:


  1. A / AN / ONE?

Folosim ONE (și nu A sau AN) atunci când vrem să evidențiem faptul că vorbim despre un singur lucru / o persoană și nu despre două sau mai multe.

Exemplul de mai jos conține o greșeală. O poți identifica? O poți corecta?

I looked in my mirror…one blue truck was coming up behind me.

 

  1. Folosirea majusculelor

Pentru că regulile diferă de cele din limba română, se întâmplă ca elevii să nu țină cont de noțiuni mai recent asimilate, precum folosirea majusculelor pentru scrierea lunilor anului sau a zilelor săptămânii.


Exemplul de mai jos conține o greșeală. O poți identifica? O poți corecta?

She only goes to the office on mondays and wednesdays.

 

  1. Includerea în enunțuri a cuvintelor AM / IS / ARE.

Formarea unor anumite timpuri verbale în limba engleză (Present Continuous sau viitorul cu Going To) implică folosirea auxiliarului TO BE. Acesta este, din păcate, de multe ori omis, deoarece elevii se concentrează mai degrabă pe acțiunea sau subiectul principal din enunț și nu acordă multă atenție detaliilor legate de gramatică.

Exemplele de mai jos conțin câte o greșeală. O poți identifica? O poți corecta?

Look at my coat! It’s dirty! I going to clean it now!
Look at this photo! My sister swimming with two dolphins!



  1. Folosirea apostrofului pentru a indica posesia

Mai întâi, să ne amintim regulile de bază:

  • Pentru a vorbi despre lucrurile asociate cu o persoană, folosim ‘s:
    My friend’s name is Maria.

These are my wife’s things.

 

  • Pentru a vorbi despre lucrurile asociate cu mai mult de o persoană, folosim s’:

Here is my parents’ friend.

The students’ books are on the shelf.

 

Putem, de asemenea, să folosim of pentru a vorbi despre lucruri asociate cu locuri și obiecte.

Bucharest is the capital of Romania. (și nu Romania’s capital)

Exemplul de mai jos conține o greșeală. O poți identifica? O poți corecta?

They are my grandparents. And this is the best friend of my grandfather.

 

  1. Plural sau nenumărabil?

Știm că regula generală de formare a pluralului substantivelor în limba engleză indică adăugarea terminației -s / -es (ex: neighbours, chairs, cherries).

Ca excepții, există formele mai speciale de plural, cele care nu se supun regulii (sheep – sheep, child – children, man – men, mouse – mice, foot – feet, tooth – teeth). Totodată,  în procesul de învățare a limbii engleze trebuie să ținem cont și de folosirea substantivelor nenumărabile, care uneori diferă de cele din limba română.

Câteva exemple de uncountable nouns în limba engleză sunt: furniture, information, money, hair, homework, work.

 Exemplul de mai jos conține o greșeală. O poți identifica? O poți corecta?

Can you buy me a magazine? The money are on the cupboard.

 

Gândește-te și tu la un astfel de exemplu legat de noțiunile de gramatică sau vocabular pe care le-ai parcurs până acum în drumul tău în pregătirea pentru examenul PET. Iar noi vom reveni curând cu o continuare a acestui articol.

Articol scris de: Miss Ioana V.

    Copilul meu se încadrează la:

    Alege grupa dorită (Preschoolers 4-6 ani):

    Alege grupa dorită (Kids 0 - clasa 0):

    Alege nivelul:

    Alege grupa (KIDS 1 - Clasa 1):

    Alege grupa (KIDS 2 / YLE Starters - Clasa 2):

    Alege grupa (KIDS 3 / YLE Movers - Clasa 3):

    Alege grupa (KIDS 4 / YLE Flyers - Clasa 4):

    Alege nivelul:

    Alege grupa (Teens 1 / KET Anul 1):

    Alege grupa (Teens 2 / KET Anul 2):

    Alege grupa (Teens 3 / PET Anul 1):

    Alege grupa (Teens 4 / PET Anul 2):

    Alege grupa (Teens B2 / FCE):

    Alege grupa (Teens C1 / CAE):

    Optiuni de plata:

    SUNT DE ACORD

    Transmiterea acestui formular reprezinta acordul dvs. pentru utilizarea informatiilor privind numele si prenumele copilului, varsta copilului, data de nastere, grupa sau clasa in care este inscris, numele si prenumele parintilor, numerele de telefon si adresele de e-mail, in vederea contactarii de catre un reprezentant al Scolii de Limbi Straine M&DORADO, pentru oferirea tuturor informatiilor cu privire la inscrierea copilului in cadrul Scolii si pentru intocmirea contractului de prestari servicii, daca este cazul. Aceste informatii sunt stocate in baza de date a Scolii de Limbi Straine M&DORADO pe toata durata contractului de prestari servicii, dupa care vor fi sterse.